(1233-1739)

Începând cu acest capitol urmărim o istorie în date a insulei, în contextul medieval la Dunărea Porţilor de Fier, aproximând cronologic şi denumirile insulei până la Ada-Kaleh (secolul XVIII).

1.Incursiuni, palisade

- În 1233 regatul ungar condus de Andrei II organizează Banatul de Severin, ce se întindea de la Mureş până la Dunăre, la fosta Drobeta, vizând şi teritoriile vecine până spre Olt sub numele Ţara Severinului (Terra Zewrini menţionată în Diploma Ioaniţilor din 1247). Ioaniţii au fost aduşi de regele Bella IV pentru a construi Cetatea Severinului, reşedinţă a Banatului de Severin.

- După lupta de la Posada (1330), Ţara Severinului se va alipi voievodatului muntean, cetăţile de la Dunăre continuând să rămână în atenţia regatului ungar. Fortificarea Orşovei şi a insulei Saan (viitorul Ada-Kaleh) a fost încredinţată comitelui Benedict Heem, care în 1371-1372 a adus în zonă salahori din districtele bănăţene.

- În 1366 Vladislav I (Vlaicu vodă) încheie un tratat cu Ludovic I al Ungariei şi primeşte provinciile Almaşul, Făgăraşul şi Severinul.

- În 1390 Firuz bei, emir al lui Baiazid Fulgerul, a ocupat insula o dată cu Vidinul şi Orşova.

- După înfrângerea armatei otomane la Ankara (1402) de către Timur Lenk, insula Saan a rămas în stăpânirea lui Lazarevici al Serbiei, care va acorda protecţie şi danii (sate sârbeşti) mănăstirilor Vodiţa şi Tismana.

- În 1417 insula şi Cetatea Severinului sunt ocupate iarăşi de turci şi tot atât de repede vor fi eliberate de Sigismund al Ungariei în 1418, care, după moartea lui Mircea cel Bătrân, a luat sub protecţia sa aşezările de vest ale Ţării Severinului.

- În 1419 Sigismund încredinţează lui Pippo Spano cetăţile dunărene de la Severin până la Mehadia, iar în 1428 aduce un detaşament al Cavalerilor Teutoni pentru a întări cetăţile bănăţene, începând cu Cetatea Severinului. În insula Saan, conform raportului teutonilor din 1430, se aflau "216 oameni".

- În 1441 Iancu de Hunedoara devine voievodul Transilvaniei, comitele Timişanei şi banul Severinului. În 1444 Corvinul a alungat pe turci din zona Porţilor de Fier şi, în paralel cu expediţiile sale militare, a întreprins primul sistem de fortificaţii pe Dunăre, de la Cetatea Severinului până la Belgrad - unde va nimici pe turci în bătălia din 1456.

- În 1452, prin tratatul de la Adrianopol, Mahomed II recunoştea Ungariei Banatul de la Dunăre, începând cu Cetatea Severinului.

Incursiuni ale turcilor vor continua însă în zona Porţilor de Fier. Astfel în 1455 Radu Gavruţ, ajutat de turci, ocupase insula Saan şi Orşova.

- În 1479, turcii, care se strecuraseră în Banat prin defileu, vor fi aprig înfrânţi de Pavel Chinezul în preajma satului Binţiţi (azi Aurel Vlaicu).

- Secolul XVI a fost marcat de cuceririle lui Soliman Magnificul (1520-1566). Turcii vor nimici mai întâi Cetatea Severinului în 1524, de acum insula Saan (Ruşava, Orşova Nouă) urmând să preia atributele primei redute pe Dunăre în zona Porţilor de Fier.

- La numai doi ani de la distrugerea Cetăţii Severinului, Soliman Magnificul cucereşte Belgradul, apoi nimiceşte pe unguri la Mohach (august 1526), când însuşi regele Ludovic moare împotmolit în mlaştinile Dunării. Semiluna îşi muta frontiera peste Dunăre, la Porţile de Fier.

- Din 1552 aproape tot Banatul intră sub dominaţie turcă pentru un secol şi jumătate.

- În 1595 Mihai Viteazul eliberează de sub turci cetăţile dunărene din sud, dar şi Orşova.

- Secolul XVII debuta cu un tratat de pace între Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic. O criză a puterii otomane se va simţi abia spre sfârşitul secolului când, în 1683, după grele asalturi turcii cad sub zidurile Vienei.

Pentru Ada-Kaleh urmase o vreme de expectativă, fără evenimente importante. După o inscripţie pe o plăcuţă de argint datată 1658, găsită la Vidin, se reţine faptul că în acea perioadă se stabilise în insulă o mică comunitate israelită de rit spaniol, care donase plăcuţa unei sinagogi din Vidin. Evreii se stabiliseră în Peninsula Balcanică la sfârşitul secolului XV. Acest exod (sau exil) în Cetatea insulei s-a datorat unor momente de respiro aici la Dunăre, insula revenind în atenţia strategilor militari după reluarea luptelor între cele două imperii.

În 1686 imperialii eliberau Buda din paşalâcul turcesc iar Transilvania trecea sub autoritatea Curţii austriece, cu statut de autonomie (vezi Diploma leopoldină din 1691). De acum interesul imperialilor coboară pe Dunăre.

- Primele palisade pe insulă au fost executate în 1689 sub ordinul generalului austriac Donat Hessler.

- Primul austriac care a dat o deosebită importanţă strategică militară zonei Porţilor de Fier a fost generalul Federigo Veterani. "Numai astfel vom deveni stăpânii Dunării şi ne vom asigura toate cuceririle", raporta generalul către Curtea de la Viena. El a comandat planurile unor fortificaţii-bastion pe insulă, dar moartea acestuia pe frontul dinspre Lugoj (1695) a zădărnicit lucrarea. Reuşise să execute palisade pe insulă, la Orşova şi mai sus, pe Clisura Dunării, la peştera Piscabara (devenită Veterani) transformată atunci în cazarmă.

Există o mărturie scrisă de generalul Veterani privind una dintre confruntările trupelor sale cu cele turceşti chiar pe insulă în august 1688. Turcii se retrăgeau dinspre Belgrad în câteva sute de bărci, Veterani se afla în zona Orşovei când a primit vestea. Auzind această ştire am dat ordin să se pună mâna pe arme şi am chemat în insulă, care se afla între noi, pe baronul d'Erbeville cu 500 de călăreţi şi tot atâţia pedestraşi, luaţi pe crupă, indicându-le locul unde ar putea stingheri trecerea bărcilor. Dar cursul apei era atât de repede că am renunţat să ne mai oprim, deşi colonelul şi locotenentul său şi-au îngroşat rândurile cu armată proaspătă. S-a făcut totul cu chibzuinţă dar nimic nu a fost în stare să împiedice trecerea bărcilor. Aşa notase generalul ca într-un jurnal de front, dar conform unei alte surse, se pare că negociase escapada turcilor pe 200.000 taleri. În aceleaşi zile oastea turcească împreună cu ungurii rebeli conduşi de Emeric Thököly au ocupat cetatea Cladovei şi Orşova, iar acelaşi Thököly va da foc celor două cetăţi peste câteva luni când a fost atacat de imperiali.

- Prin pacea de la Karlowitz (1699) Curtea de la Viena a reobţinut Transilvania iar o parte din Banatul Timişan, inclusiv Orşova şi insula au rămas în stăpânirea Porţii, însă abia în 1716, după ce a fost numit comandant al flotei Porţilor de Fier Ibrahim Paşa (zis şi Aga Cataractelor), acesta a adus aici 4.000 de lucrători valahi pentru a construi pe insulă şi la Orşova noi redute, cazărmi, locuinţe, moschei, lucrări întrerupte însă după un an.

- În 1717 prinţul Eugeniu de Savoya dă o raită prin zonă şi eliberează cele două Ruşave (insula şi Orşova) după ce ocupase Belgradul. Prinţul s-a dovedit cel mai bun strateg chezaro-crăiesc, sub autoritatea sa imperiul cunoscând cea mai mare întindere. Prin pacea de la Passarowitz (1718), Imperiul Habsburgic lua în stăpânire întreg Banatul Timişan, Oltenia şi Serbia până aproape de Niş. Sub turci au mai rămas Dobrogea şi Basarabia de sud. Pe insulă prinţul va hotărî să se construiască cea mai puternică fortăreaţă de pe Dunăre.

2.Cetatea imperială Carolina

- Secolul fanariot a antrenat teritoriile româneşti în războaiele aliaţilor contra Porţii. La Porţile de Fier austriecii au avut răgaz să ridice pe ambele maluri ziduri de durată.

- În 1718 comandant al cetăţii insulare a fost numit lt. col. regal Casttner. Banatul se afla sub guvernarea contelui Claudiu Florimond Mercy, feldmareşal, comandant al armatei imperiale până în 1734 când a murit pe front în Italia. În timpul guvernării sale, Banatul, cu Timişoara în frunte, a cunoscut o foarte bună organizare şi dezvoltare iar insula noastră - statutul de cetate-bastion imperială.

Austriecii au hotărât să dea mai multă personalitate insulei; era şi cadrul deosebit de pitoresc, era şi rostul strategic militar, era şi măiestria arhitectonică Vauban, acestea îmbinate au dat distincţie unei oaze de pământ. Monumentala cetate stelată va fi recunoscută în timp printre cele mai complexe construcţii de acest tip din Europa, uvraj la care s-a muncit 20 de ani. Realizată pe un plan simetric şi unitar de-a lungul unui ax est-vest, cetatea cuprindea întreaga suprafaţă a insulei. Şantierul cu toate materialele de construcţii a fost organizat pe malul românesc: un pod plutitor legând insula de mal, cuptoare de ars cărămida amenajate la poalele muntelui Alion, piatră de stâncă şi pietre de râu aduse cu corăbiile de prin Clisura Dunării, cioplite şi încadrate cu mortar hidraulic în fundaţiile adânci de 2 m şi ridicate pe sol cu încă 2 m. Ancadramentul centurii interioare de formă dreptunghiulară era bastionat la colţuri de patru turnuri de veghe care purtau numele capilor chezaro-crăieşti: Carol VI (împăratul), Eugeniu (prinţul, comandantul armatelor imperiale), Mercy (guvernatorul Banatului), Wallis (Franz Paul von, general, succesorul lui Mercy). În incinta cetăţii, curtea largă şi galeriile boltite înlesneau deplasarea rapidă a trupelor spre creneluri şi spre cele patru porţi, de asemenea purtând nume după poziţia geografică: Poarta Banatului, a Serbiei, a Belgradului şi a Vidinului. După cum se vede, lipsea Poarta Ţării Româneşti. Centura exterioară a cetăţii era întărită de ziduri până pe maluri cu, la fel, patru porţi ce corespundeau celor interioare, cu alte coridoare boltite şi două bastioane cu platforme pentru artilerie, situate în cele două capete ale insulei unde se aflau şi porţile de acces, acestea cu ancadramente de piatră, fasonate în stil baroc. Zidurile galeriilor şi bastioanelor erau din cărămidă şi aveau înălţimea de 5-6 m şi grosimea de 1,5-2 m. Galeriile subterane boltite au fost atât de bine executate, încât şi mai târziu în veacul XX în unele încăperi se putea locui, temperatura fiind constantă în orice anotimp.

Aş zice că faimoasa cetate mai era încadrată de încă trei "ziduri" străjuitoare: un şanţ adânc, umplut cu apă în timpul luptelor, prevăzut cu poduri de lemn tip "ponce levis"; fluviul însuşi cu corăbii de război în jurul insulei; munţii străjuind de-o parte şi de alta, cu deosebire muntele Alion care chiar lua parte la "câmpul de luptă", de pe culmea sa aruncându-se proiectilele tunurilor. Pentru planurile arhitectonice şi pentru ingineria construcţiei, generalul Mercy a adus meşteri germani, care formaseră colonia Brückamt pe Valea Bahnei. Pe insulă predomina şi edificiul comandamentului, soldaţii locuiau în cazărmi, se mai construiseră: o biserică, un spital şi un tunel pe sub Dunăre (unii au spus de două tuneluri, construite în timpul Mariei Tereza) spre malul sârbesc ducând la fortul Elisabeta, acesta construit sub ordinele generalului Hamilton. Se mai vede o gură de tunel pe sub ruinele fortului (turcii îi spuneau castel) cu 700 de metereze, turnuri de pază, desigur un omagiu adus în piatră împărătesei dar şi un punct strategic îngemănat cu cetatea de pe insulă - numită în acea perioadă tot sub nume împărătesc - Carolina. Aceste două fortăreţe împreună cu cetăţile Tekija şi Orşova, acest spaţiu bastionat la Dunărea de mijloc a făcut să întârzie înaintarea turcilor spre Europa centrală mai mult decât toate celelalte cetăţi de hotar din sudul sau estul Principatelor dunărene.

- Moartea prinţului Eugeniu de Savoya în aprilie 1736 a lăsat un mare gol în conducerea armatei imperiale. Un război aliat austro-rus contra otomanilor a făcut dezastre pe tot frontul Vidin - Mehadia.

- În mai 1737, Hadji Mahomed (paşă al Vidinului) cu forţă armată împresurase zadarnic cele două fortăreţe - Carolina şi Elisabeta - abia va ocupa Orşova şi Mehadia. Austriecii din Orşova s-au retras pe insulă, iar cei din Mehadia - la Caransebeş. Turcii trebuiau să continue asediul, de cucerirea insulei depinzând expediţia lor către Belgrad. Astfel, spunea cronicarul turc Mehmet Subhi, au depus eforturi spre a pregăti şi a completa cu un ceas mai devreme armele trebuincioase pentru cucerirea şi supunerea Cetăţii Ada-Kaleh şi şi-au propus să pornească într-acolo cu toată oastea purtătoare de noroc, dacă va fi nevoie...

- În iunie 1738 sultanul trimite alţi doi paşi, pe fiul său - Halil bey şi pe Mavrocordat, cu 10.000 de luptători, din care 3.000 valahi. A urmat un asediu neîntrerupt de 45 de zile, apoi un altul de 24 de zile, insula a fost bombardată cu 80 de tunuri şi 40 mortiere, dar au căzut numai turci, apele Dunării duceau cadavrele lor până la Brăila, Galaţi şi chiar până la Ismail, spune cronica. Pe insulă se afla colonelul Kehremberg cu numai 1.200 de oameni. Dincolo pe mal în fortul Elisabeta nu se aflau decât 263 de ostaşi. Kehremberg nu s-a predat decât după ce soldaţii săi, stând prea mult în cazemate, începuseră să moară de scorbut. 22 de ofiţeri şi 530 de soldaţi erau spitalizaţi. Avaz Mehmet l-a decorat şi l-a îmbrăcat pe colonel în cel mai scump caftan turcesc şi i-a spus: Aferim slugă bună şi credincioasă, măcar că s-ar afla un om drept şi harnic ca tine în împărăţia voastră, că ai putut cu atât de puţină oaste să stai şi să te baţi atâta vreme cu aşa putere. Apoi turcul l-a eliberat pe el şi pe ai săi trimiţându-i cu toate onorurile la împăratul lor. Acasă însă, Kehremberg a ajuns în faţa Curţii Marţiale iar în timpul anchetei a murit tot de scorbut.

- În noiembrie 1738 germanii trimit cinci vase cu materiale pentru un pod peste Dunăre, urmând să lovească cetatea "en brčche", dar turcii le-au împresurat făcându-le să se întoarcă spre Belgrad.