Prin Tratatul de la Versaille din 1919, întărit de cel de la Lausanne - iulie1923, Turcia recunoaşte suveranitatea României asupra insulei Ada-Kaleh. De altfel, insularii ceruseră noua apartenenţă. Tot în 1923 ada-kalezii au cerut guvernului să nu aparţină de Caraş-Severin, ci de Mehedinţi, fiind mai aproape de reşedinţa Tr. Severin. O comisie interimară a condus administraţia insulei până în 1925, apoi a urmat administraţia de rang comunal.

1.Pierderea privilegiilor

După război, ca după război: sărăcie amestecată cu netrezirea încă din minunea că "am scăpat cu viaţă". Astfel trec 2, 3, 4 ani pentru oamenii de rând, estimp capii învingători împart prăzile, schimbă graniţele, în fine "izbucneşte pacea", care-i mai cumplită pentru unii decât războiul însuşi. Ada-kalezii au fost şocaţi că şi-au pierdut privilegiile, ce-i drept nici nu fuseseră pe vreun front, noua generaţie nu făcuse nici armata, astfel că vor simţi mai tăios... războiul păcii. Unii vor aştepta un semn de la Mecca, alţii vor părăsi insula, alţii fac hamalâc prin porturile şi prin gările Orşovei, cei mai "norocoşi" vor fi pescarii şi barcagiii care cărau oameni sau marfă până pe mal sau până la Orşova şi înapoi. Cine a cunoscut insula în acea vreme putea să simtă atmosfera de aici neutral, în anacronismul ei, amestec de pitoresc şi grotesc, insularii mai puţin percepând cum timpul trecea precum melcii care şi apăreau puzderie după orice ploiţă iar femeile îi culegeau cu coşurile.

În 1921 generalul Averescu, prim-ministru în schimbătoarele guverne postbelice, vizitează insula şi înlesneşte înfiinţarea unui atelier de ţigări RMS (Regia Monopolurilor Statului), pus pe rol în 1927 cu sprijinul boierului deputat Tilică Ioanid din Turnu Severin.

În 1925 ministrul C. Angelescu a sprijinit modernizarea şcolii primare şi gimnaziale precum şi înfiinţarea unei şcoli de meserii pentru băieţi şi fete.În 1929 a fost înfiinţat serviciul poştal cu funcţionare zilnică, exceptând duminicile.

Cele câteva atenţii postbelice din partea guvernului român erau departe însă de normalizarea traiului celor aproape 500 de locuitori câţi mai erau atunci pe insulă.

Romanul lui Romulus Dianu, Nopţi la Ada-Kaleh apărut în 1931, pe lângă o poveste dramatică d'amore, este un document zguduitor despre umiliţii insulari sub noua "autoritate". Atelierul RMS începuse să funcţioneze strict sub supravegherea unui agent al tutunului trimis de la Bucureşti, care purta pistol şi se erijase în şef absolut al insulei, ajutat chiar de pichetul grăniceresc (cu gradat din Timişoara) într-un complice dispreţ xenofob (şi inuman) faţă de "câinii" turci în frunte cu primarul şi cu hogele lor. Primarul, acelaşi de vreo 20 de ani, sta mâlc în faţa "autorităţii" iar hogele alerga după copii, îi mai prindea, îi urechea să vină la şcoală. Aceştia însă erau risipiţi prin insulă, care la pescuit, care la debarcader să "prindă vizitatorii" şi să-i conducă la principalele "obiective" de văzut pe insulă. Vizitatorii, fireşte, erau fascinaţi de grandoarea fostei cetăţi austriece, de exoticul fabulos, şi aşa se dusese vestea despre Ada-Kaleh, fără măcar să se intuiască ce se ascundea încă sub feregeaua de pe feţele femeilor şi sub fesurile celor ce se mulţumeau sau nu cu leafa de la RMS. Starea insularilor era evident căzută în derizoriu după ce-şi pierduseră privilegiile avute până la război, dar ei continuau să spere şi să se hrănească încă dintr-o coadă de cometă a ceea ce fusese antipodic, alternativ, infern şi eden în faimoasa cetate.

2.Un eveniment regal pentru destinul insulei

Abia în 1931 zodiacul ada-kalez se va roti benefic apărând la orizont steaua protectoare. Evenimentul care a curmat starea de plâns a insularilor a fost cu adevărat unul regal, prin chiar vizita M.S. Carol II şi a premierului, istoricul Nicolae Iorga, în ziua de 4 mai 1931. Evenimentul s-a întâmplat să fie, căci regele şi premierul erau de fapt aşteptaţi la Vânjuleţ de către tot judeţul. De dimineaţă avusese loc o întâlnire cu regele Alexandru al Serbiei şi, cum se aflau în zonă, al nostru rege şi al nostru Iorga au fost tentaţi să dea o raită cu vaporul la Ada-Kaleh. E de crezut că întâlnirea cu insularii (în frunte cu primarul şi cu Ali Kadri) s-a petrecut ca într-o vrajă, de vreme ce timpul a fost înghiţit de spaţiu, încât regele a pierdut vizita la Vânjuleţ. Printre dulceţuri şi alte licori ada-kaleze, Carol a fost ameţit totodată de acest Levant în miniatură, dar şi de starea jalnică a turcilor, încă destui trăind în hrube. Această "întâmplare" va deveni istorică pentru Ada-Kaleh, căci promisiunile regale (transcrise ad litteram de imamul Ahmet Ali: Puteţi să vă întoarceţi liniştiţi la casele voastre, de acum înainte veţi avea iar privilegiile voastre şi toată grija mea) au devenit realitate. Pe 17 mai locuitorii insulei au delegat pe Ali Kadri (preşedinte comitet bisericesc) şi pe Ismail Turhan (primarul comunei) să meargă la Bucureşti pentru încheierea actelor privind privilegiile acordate de rege, urmând să se aducă în insulă fără taxe vamale, anual: 10 vagoane de zahăr, un vagon de tutun străin, 1.000 kg ţigări de foi, 13.900.000 ţigarete străine, 3 vagoane băuturi spirtoase, străine şi autohtone (pentru fabricarea renumitului rom de Ada-Kaleh), două vagoane cafea, 1.500 kg obiecte de bazar şi 1.500 de fesuri.

Era mai mult decât mană cerească de trecut pustiul, însă toate acele produse trebuiau valorificate. Astfel că Ali Kadri cu încă 30 de acţionari (pentru început) au înfiinţat Societatea Anonimă pe Acţiuni "Musulmana", care a dat de lucru multora iar celor neputincioşi urmând să li se acorde o cotă parte din beneficii. În scurt timp afacerile au început să înflorească şi insula era tot mai vizitată. În 1934 a fost declarată staţiune climaterică, fapt ce a facilitat noi privilegii pentru toată lumea. Pe lângă înlesnirile de preţuri la zahăr şi la celelalte produse comercializate direct sau prelucrate oriental, se hotărâse şi înlesnirea preţurilor la bilete CFR pentru cei ce vizitau turistic insula, chiar trenul accelerat urma să staţioneze în halta Ada-Kaleh. În 1935 Atelierul "Musulmana" avea peste 100 de lucrători, numărul se va mări în anii următori când se fabricau 17 tipuri de ţigarete şi alte produse made in Ada-Kaleh. Societatea "Musulmana" devenise un trust, avea filiale la Severin şi Orşova, avea contracte până la palatul regal şi până în Turcia. Tot ce s-a construit în insulă până la război s-a datorat iniţiativelor acestei societăţi: case noi, Uzina electrică (1934), patru cârciumi, un restaurant, un hotel (care găzduia şi biblioteca publică), brutărie, un teren de fotbal, o bancă populară, un magazin mixt şi alte prăvălioare ce se întindeau pe aleea principală până la debarcader. Casele noi erau construite direct pe fundaţiile cetăţii şi din cărămida zidurilor ruinate, a catacombelor ce se întindeau labirintic pe 2 km. În 1935 nu mai locuiau în hrube decât 8 familii, dintr-o populaţie de aproape 700 de locuitori. Erau şi din cei care nu munceau nimic, se mulţumeau cu ajutorul primit din acţiunile "Musulmanei", însă chiar şi cei care vindeau mezelic (turcism, de la mezel, o felie de mezel, de aici extrapolându-se ceva frugal şi lesnicios până la cornetul de seminţe) nu se puteau plânge decât dacă voiau mai mult şi nu se descurcau în noua viaţă constructivă, rapid prosperă, totul propulsat de acel moment regal - 4 mai 1931 ce avea să rămână încrustat în inimi cum şi pe foiţele de ţigarete sau de alte suveniruri made in Ada-Kaleh.