Biserica Maioreasa din Turnu Severin cu hramul Adormirea Maicii Domnului

Este prima biserică ortodoxă ridicată în oraşul Tr. Severin la câţiva ani de la înfiinţarea sa. Ctitorie din 1842 a maiorului Ion Ciupagea şi a soţiei sale Dumitrana. Iniţial biserica a avut trei turle, cele două laterale au fost desfiinţate în 1872. A suferit şi alte modificări în anii 1882, 1902, 1906, în general adăugându-i-se elemente necesare (strane, amvonul pentru cor).

Biserica Grecescu cu hramul Sf. Ioan Botezătorul

Ctitorie din 1868 a familiei de boieri Ion şi Ioana Grecescu, care au ridicat şi spitalul din apropiere, cunoscut sub acelaşi nume. La realizarea proiectului, Carol I a angajat arhitectul Capitalei, urmând ca biserica să se ridice după stilul celei domneşti de la Curtea de Argeş.

Pictura (stil neoclasic) a fost făcută în 1872 de Gh. Tăttărescu, pe cheltuiala lui Gh. Poenaru (1000 de galbeni imperiali austrieci), când ctitorii nu mai erau în viaţă.

Biserica a fost sfinţită în 1875, iar în 1884 a devenit catedrală ortodoxă a oraşului Tr. Severin.

BISERICA CATOLICA

Noul Oraş Severinul (cum s-a numit la fondarea sa) a fost locuit la început mai mult de străini, ponderea însemnată deţinând-o germani, austrieci şi italieni, care îşi făcuseră cartiere şi azi dăinuind cartierul nemţesc în vestul oraşului. Aici, cu sprijinul comunităţii şi al lui Carol Davila (ca intermediar la Episcopia centrală) s-au construit biserica romano-catolică şi şcoala germană în anii 1887, şcoala de fete "Institutul Sf. Ana" (1894) şi două societăţi corale.

Biserica domnească din Cerneţi cu hramul Sf. Treime

Ctitorie din 1660 a domnitorului Gheorghe Ghica, mare parte din lucrări revenindu-i lui Grigore Ghica. Iniţial mânăstire închinată celei de la Tismana, mai târziu, în 1821, a servit ca fortăreaţă pandurilor lui Tudor Vladimirescu. În 1827 a fost restaurată şi zugrăvită prin grija lui Ştefan Jianu. Biserica are individualitate prin ansamblul arhitectonic, prin turnul clopotniţei cu aspect de culă. Aici s-au păstrat mai multe lucrări ale călugărului Ghenadie de la Tismana (desenator, caligraf, sculptor în lemn), dintre care, un autoportret reliefat şi încastrat în zidul bisericii este cea mai veche lucrare de acest gen din ţară.

Mănostirea Vodiţa cu hramul Naşterea Maicii Domnului

Se află la 17 km vest de Drobeta Tr. Severin. Drumul până la acest lăcaş se abate 1 km de la Dunăre, pe Valea Vodiţei sau pe firul apei cu acelaşi nume. Mai întâi se văd ruinele vechii mânăstiri, pe verticală doar un portal de cărămidă prin al cărui intrând se vede liber cerul. Este un însemn al primei mânăstiri medievale din Ţara Românească, ctitorie din 1370 a Sfântului călugăr Nicodim şi a lui Vladislav (Vlaicu Vodă). Recunoscută ca autonomă, în scurt timp a fost înzestrată cu moşii şi venituri, devenind un puternic centru al ortodoxismului. Dar desele atacuri ale turcilor asupra cetăţilor de la Dunăre au determinat mutarea centrului monahal, cu avere cu tot, la mânăstirea Tismana în 1493, Vodiţa rămânând să funcţioneze ca metoh. A fost distrusă mai târziu de către turci, spre sfârşitul sec. XVII când mânăstirea ajunsese cetate pentru armata austriacă.

Lucrările pentru renaşterea Vodiţei au început după 1991, prin iniţiativa Fundaţiei "Vodiţa". Mulţi enoriaşi din judeţele Mehedinţi şi Caraş Severin au contribuit la ridicarea bisericii şi clădirii călugărilor, cum şi pentru dotarea acestora. Biserica este construită din lemn, stil maramureşan, a fost pictată de Florica şi Eugen Papici, catapeteasma, jilţurile şi alte obiecte de cult au fost sponsorizate de ROMTELECOM (director Priboi Cristian). Biserica a fost târnosită în 2001. Este cea mai vizitată mânăstire din Mehedinţi, fireşte în spiritul unui memento al primei mânăstiri, dar şi graţie pitorescului deschis spre lumină, ocrotit de muntele ce coboară până lângă firul apei cu limpede şi liniştită respiraţie spre Dunăre.

Schitul Topolniţei cu hramul Sf. Ioan Botezătorul

Este singurul schit în fiinţă din jud. Mehedinţi. Se află în comuna Izvorul Bârzii, la 22 km nord de Tr. Severin, pe locul vechiului schit ridicat de călugărul Nicodim care, după ce a ctitorit mânăstirea Vodiţa, a continuat un plan pentru mai multe sfinte lăcaşuri în acest vest al Olteniei.

Mai târziu, Schitul cu moşiile aferente a fost dăruit de Matei Basarab căpitanului de dorobanţi Lupu Buliga Mehedinţeanu pentru meritele sale de vitejie în luptele cu cazacii. Schitul, aşa cum se vede astăzi, a fost ridicat de acest boier în 1646. Pictura în stil bizantin a rămas în grija fiului său, Curia. În 1860 biserica a fost restaurată, iar în 1927 Comisia Monumentelor a adăugat corpurile de chilii.

Dintre toate mânăstirile mehedinţene, Schitul Topolniţei este cel mai "departe de lumea dezlănţuită", camuflat am zice, dar aşezat în liniştea unde respiră trei trupuri de munţi păduroşi, unde nu se aud decât păsările cerului şi micul şipot cristalin al apei Topolniţa. Drumul şi aşezările săteşti până la acest loc mai aproape de Dumnezeu sunt, de asemenea, de un pitoresc tradiţional ce invită la popasuri.

Mănăstirea Strehaia cu hramul Sf. Treime

Ctitorie a boierilor Craioveşti (sec. XV), după pisanie a fost rezidită de Matei Basarab în 1645, aşa cum se vede şi astăzi, cu ziduri de cetate impunătoare care a şi folosit ca fortăreaţă strategică în vremuri de restrişte. Dar particularitatea unică a acestei mânăstiri o constituie orientarea altarului spre sud. Tradiţia spune că Mihai Viteazul (o vreme bănişor de Mehedinţi cu sediul în Strehaia) ar fi asamblat biserica într-o noapte, iar Matei Basarab a păstrat aceeaşi orientare, alături, spre est, fiind ridicată cetatea de scaun a Băniei. O vreme mânăstirea a fost reşedinţa episcopiei din Strehaia. Constantin Brâncoveanu a adăugat bisericii în 1693 un pridvor şi uşa de la intrare, sculptată în lemn de stejar. Peste pictura din 1645 s-a adăugat mai târziu un strat de vopsea prin care transpare originalul, distingându-se tabloul votiv al ctitorilor Matei Basarab şi doamna sa, Elena, cum şi tabloul unui grup de boieri Craioveşti.

Mânăstirea se află în renovări, reluându-şi viaţa monahală după o întrerupere de 127 de ani. Ansamblul, format din biserică, beciurile palatului domnesc, fundaţiile vechilor chilii, fântâna cu foişor şi zidul de incintă al cetăţii medievale, după cum acestea s-au păstrat constituie un patrimoniu de mare valoare istorică.

Mânăstirea Gura Motrului cu hramul Cuvioasa Paraschiva

Se află în comuna Butoieşti, la 62 km est de Tr. Severin şi la 50 km vest de Craiova, aşezată pe malul Motrului, la vărsarea acestuia în Jiu. Iniţial a fost un schit atribuit aceluiaşi Nicodim. Oficial se cunoaşte contribuţia unui logofăt, Harvat, al lui Neagoe Basarab, care a fondat biserica în 1515. Actuala mânăstire a fost ctitorită în 1653 de Preda Brâncoveanu şi pictată prin dania lui Constantin Brâncoveanu. Mânăstirea este înconjurată de un zid cu porţi ferecate, elemente de fortificaţie adăugând Tudor Vladimirescu în 1821. Alte refaceri au fost întreprinse în anii 1841-1853, graţie lui Eufrosin Poteca, filosoful iluminist exilat aici în 1830. Sfinţind locul prin prezenţa sa, mânăstirea a devenit un centru de învăţătură şi spiritualitate emulativă. Se păstrează aici o colecţie de icoane pe lemn, cărţi vechi şi obiecte de cult, multe provenind din donaţia domnitorului Brâncoveanu.

Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova cu hramul Adormirea Sfintei Ana

Exceptând mânăstirea Vodiţa care se constituie într-o renaştere, mânăstirea Sf. Ana de la Orşova este cea mai tânără din Oltenia. Ctitorie din 1924 a cunoscutului ziarist Pamfil Şeicaru, bucurându-se astfel în faţa bunului Dumnezeu pentru că l-a ocrotit pe frontul de luptă, aici în dealul Orşovei, în războiul din 1916. Biserica a fost ridicată în 1939 şi, cum nu a apucat să fie sfinţită, în fostul regim comunist a cunoscut o odisee vulgară, am spune, întreg complexul fiind transformat în spaţiu de agrement ocazional.

Astăzi, este un model de aşezare monahală, mănăstirea are şi o sală de muzeu dedicat ctitorului.

Catedrala romano catolică din Orşova

A fost ridicată în anii1972-1977, în timpul păstoririi preotuluijohann Marcovity. Edificiul impresionează prin stilul arhitectural non conformist ( arhitect Hans Fockelmann) şi prin pictura interioară în acualrelă ( pictor Gabriel Popa ) care pune în scenă calea Crucii, Mîntuitoril exprimând durerea sau nedumerirea. Este cea mai vizitată instituţie din Orşova, parohia având un program de concerte la orgă şi slujba divină în limbile română, germană şi cehă.

Muzeul Parohial Eşelniţa

S-a constituit în anii 1990-1996, graţie preotului paroh Sever Negrescu şi a smeriţilor donatori din comuna Eşelniţa şi din împrejurimi. Cuprinde bunuri de patrimoniu de excepţională valoare, provenind de la vetrele fostelor sate şi biserici înghiţite de lacul de acumulare al hidrocentralei de-a lungul Defileului Dunării: Tisoviţa, Ogradena, Plavişeviţa, Mraconia, Duhova, Eşelniţa. Mânăstirea Mraconia a fost ctitorită în 1453, poate de acelaşi Nicodim, refăcută după 1800, de la aceasta se păstrează uşile împărăteşti şi o candelă. Din colecţia de icoane, două se disting sui generis prin apariţia Dunării în cadru. Unică şi de puternic simbol este icoana Maicii Domnului cu Pruncul, înveşmântată în ie românească şi purtând în mâna dreaptă o floare de crin. Icoana provine de la biserica Ogradena şi este datată în prima jumătate a sec. XVIII. Cărţi filigranate, manuscrise miniaturate, potire de argint, pisanii, un opaiţ dacic şi celelalte obiecte încărcate de vechime şi de duhul apei au inspirat pe preotul muzeograf să le strângă şi să le reaşeze sub numele MUZEUL DIN APE.

Dunărea la Cazane - Mănăstirea din apă