ORŞOVA

Orşova este încă cel mai tânăr şi insolit oraş din România. S-a născut, am spune, din spuma apelor, o dată cu cetatea luminii de la Porţile de Fier. A fost un sacrilegiu, dar şi o provocare, căci vechiul oraş al Banatului de Severin avea istorie şi personalitate şi trebuia să-i fie înghiţită vatra de apele înălţate ale hidrocentralei. În perioada romană, Dierna (cum se numea oraşul) devenise municipiu. În perioada medievală a fost cetate la Dunăre, cu important rol militar, cu influenţe austro-ungare mai târziu, cu legături între Banat şi Oltenia, istoria sa frământată ca şi privilegiile datorându-se fluviului european.

Orşovenii au ţinut să nu se îndepărteze de Dunăre, astfel că, pentru vatra noii aşezări, partea de sus a fost săpată în pieptul unui deal arid, cochetele vile elansându-se ca dintr-o grădină semiramidă, aşa cum se vede frumosul decor încă de la gară, de peste golf, imagine feerică şi noaptea, când eclerajul se revarsă în oglinzile apei.

Orşova se întinde pe malul golfului, în întregime cu faţa la soare, de altfel oraşul pare să aibă numai două puncte cardinale: nord şi sud, estul fiind apă, iar vestul - vârful deluros. Între cele două puncte cardinale se pot vizita: Catedrala Catolică, cu o arhitectură şi picturi interioare într-un stil distinct, peste drum - cochetul hotel "Meridian"; în golf a fost construit un mic istm care continuă ambientul parcului central al oraşului; în centrul civic: Complexul turistic "Dierna", Casa de Cultură, Liceul "Traian Lalescu"; la nord de viaductul lung de 600 m care traversează golful: Complexul Autoexpres şi ştrandul amenajat pe Valea Cernei; stadionul, în cealaltă parte a oraşului, la care se urcă pe dale de piatră; esplanada invitând la promenadă de-a lungul falezei, amenajată cu fast-food-uri şi chiar cu locuri de pescuit. Golful însuşi este promenadă pentru ambarcaţiuni turistice, cum şi "teren" pentru competiţiile nautice, la Orşova funcţionând în acest sens o bază sportivă internaţională pentru 100 de persoane. La intrarea în oraş, lângă gară se află Portul şi o firmă competitivă - Şantierul Naval. Clima mediteraneeană cu ierni blânde şi primăveri timpurii, cu veri senine şi împrospătate cu brizele ozonate, oferă florilor, trandafirilor în special, timp prielnic să-şi reverse culorile şi aromele.

Mai sus de Orşova, la sud-vest, trebuie vizitată Mânăstirea Sfânta Ana, ctitorie din 1924 a cunoscutului ziarist Pamfil Şeicaru. Aşa cum se vede de pe terasa gării Orşovei, pare un cuib alb aşezat spre vârful pădurosului deal, ce invită la urcare până la dunga cerului. De aici, de sus, se poate survola cu privirea întreaga dioramă a imensului golf şi a ţărmurilor sale: aici Dunărea se deschide în toată splendoarea noii sale dimensiuni, de odihnire întinsă până sus în Cazane, în cealaltă direcţie până pe Valea Cernei şi, aval, până unde ar trebui să se vadă Insula Ada-Kalei, cea mai regretată aşezare (prin exotismul şi istoria ei) ce zace sub apele înălţate ale fluviului. Peste fluviu, pe malul sârbesc, privirea se odihneşte pe muntele "inundat" de păduri, care, aşa cum se văd ondulate de depresiuni, par nişte piramide verzi cu vârfurile scăldate în azur, imagine reflectată în oglinzile apei, pictură fără şevalet.

STREHAIA

Strehaia este un oraş care se exprimă în contemporaneitate mai mult prin istoria sa veche, cu deosebire cea medievală.

Situată la jumătatea distanţei dintre Drobeta Tr. Severin şi Craiova, Strehaia şi-a marcat destinul prin ambele direcţii, aici retrăgându-se Bănia de Severin, de aici pornind boierii Craioveşti care au înfiinţat Bănia Craiovei, deseori revenind la Strehaia, mai punând câte o piatră la zidurile anticipatoare de istorie.

La Strehaia s-au conservat bine importantele sale efigii de aşezare medievală: zidurile cetăţii domneşti din timpul lui Mihai Viteazul (bănişor de Mehedinţi în 1582-1588), a celorlalţi bani de Mehedinţi şi a primei domnii a lui Radu Mihnea (1601-1602), precum şi impunătoarea mânăstire ctitorită de Neagoe Basarab în 1645. Hrisoavele vorbesc despre cea de-a doua mitropolie a Ţării Româneşti înfiinţată la Severin, apoi la Strehaia în anii 1474-1504 şi despre Episcopia Strehaei înfiinţată în 1672 de Grigore Ghica.

În sec. XVII-XIX Strehaia a fost reşedinţă de plasă, în 1921 a fost declarată oraş, în 1951-1968 a fost reşedinţă de raion. Oraşul s-a impus în epoci şi prin organizarea săptămânală a târgului de vite, unul dintre cele mai vechi din Oltenia, datând din 1671.

Astăzi, dintr-o populaţie stabilă de 13.000 locuitori, o parte însemnată este de etnie rromă care după 1990 şi-a construit un cartier tip "pagode", dotate cu piscine, săli de sport, fântâni artezuiene, pavaj de marmură etc.

Învăţământul în Strehaia are tradiţie. Liceul oraşului, astăzi "Matei Basarab", a înfiinţat în 1978 Societatea ştiinţifică-literară "Dr. Ştefan Odobleja", care organizează întruniri ştiinţifice şi scoate revista "Încercări". De curând a apărut revista de cultură "Arcade", scoasă de Casa de Cultură, instituţie reprezentativă pentru oraş.

În împrejurimi într-un cadru natural armonios se află mănăstirea Gura Motrului şi pădurea Lunca Banului, locuri deosebit de pitoreşti, care completează ambientul oraşului.

Strehaia şi împrejurimile sale formează al III-lea areal turistic al judeţului, cu acces din E70 şi Dn67.

BAIA DE ARAMĂ

Confluent la trei judeţe, situat la distanţe aproape egale de Tr. Severin, Tg. Jiu şi Băile Herculane, oraşul Baia de Aramă este busola... de nord a Mehedinţiului. Aşezat pe terasa înaltă a Podişului Mehedinţi, oraşul polarizează mirificul zonelor limitrofe (Ponoarele, Izverna, Tismana, Cloşani) de o bogăţie unică a cadrului natural, abrupt şi umanizat deopotrivă.

Baia de Aramă este o aşezare străveche, cunoscută sub numele Chalchis (aramă) pe timpul sciţilor şi romanilor care au deschis aici mine de cupru. Importanţa locului minier a crescut în timpul domnitorilor Mircea cel Bătrân, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, când se extrăgea arama pentru confecţionarea obiectelor de cult şi a monedelor.

În documentele medievale, localitatea se numea Baia, un sat în proprietatea boierilor Glogoveni (sfârşitul sec. XVI), iar în apropiere, satul Bratilov unde îşi avea "roţile de cules arama ardeleanul Cip Hanăş". În 1845 se menţionează numele Baia de Aramă, apoi în 1864 ca "urbe şi reşedinţă a subprefectului plaiului Cloşani". Era un târg intramontan de întâlnire a meşteşugarilor şi comercianţilor din cele trei judeţe, aici schimburi în natură persistând întrucâtva şi în anii comunismului. În perioada 1951-1968 Baia de Aramă a fost reşedinţă de raion, iar în 1968 a fost declarat oraş.

O rezonanţă aparte a imprimat târgului Tudor Vladimirescu încă din timpul când era vătaf al Plaiului Cloşani (după 1806), iar boierii de pe Valea Motrului (dar şi prinţul Bibescu), care îşi aveau case şi la Baia de Aramă, au dat locului o nuanţă aristocratică ce se va păstra nostalgic în anii din urmă. Din familia boierească Hergot, cu numeroşi ascendenţi şi descendenţi în tot ţinutul, pitarul Drăghicescu Hergot, fruntaş al revoluţiei din 1848, a găzduit în cula sa din Baia de Aramă pe revoluţionarul maghiar Kossuth, în drumul său de exilat.

Boierii timpului au avut grijă să dezvolte aici şi o viaţă spirituală. Pe locul unui schit atribuit lui Nicodim a fost construită o mânăstire brâncovenească, ctitorie din 1703 a banului Cornea Brăiloiu şi a lui Milco Băieşul. Din 1864 parohia oraşului, monument istoric şi de arhitectură, cea mai veche construcţie a urbei, în mai 2003 împlinind 300 de ani. În centrul oraşului se află ridicat bustul lui Tudor Vladimirescu, lucrare din bronz a sculptorului C. Bălăcescu (1928).

Mai izolat în fostul regim comunist, oraşul Baia de Aramă şi-a conservat tradiţiile care, îmbinate cu iniţiativele libere din aceşti ani pot valorifica mai cu temei profilul acestei aşezări. Liceul "Constantin Brâncoveanu", Casa de Cultură, Biblioteca şi Ansamblul folcloric "Liliacul" (cu numeroase prezenţe competitive în ţară) asigură populaţiei (5.900 de locuitori) condiţii de învăţătură şi ambient cultural. Negoţul (marcat prin amploarea târgului duminical) şi potenţialul turistic sunt perspective de bază, oraşul polarizând modern direcţiile către toate zonele limitrofe. Din Baia de Aramă pornesc trasee turistice către: Ponoarele - Izverna - Balta; Apa Neagră - Celei - Tismana - Tg. Jiu; Padeş - Cloşani - Valea Mare; Crainici - Floreşti - Bala; Glogova - Motru; Titerleşti - Obârşia Cloşani Godeanu - Valea Cernei - Băile Herculane.

Din Drobeta Turnu Severin spre zona turistică montană şi de podiş sunt accesibile DN67A şi E70.

VÂNJU MARE

Este situat în sud-estul judeţului, în zona Văii Blahniţei, pe o suprafaţă de 95 km2. Numele Vânju Mare este trecut pe harta întocmită în 1723 de austriacul Fr. Schwantz, local se cunoaşte ca aşezare pe vatra unui sat, Orehoviţa, proprietate a mânăstirii Târgovişte. Aşadar Vânju Mare, declarat oraş în 1968, are o istorie mai mult nouă decât veche, ce se datorează vrednicilor săi locuitori care au transformat satul în oraş, dezvoltând un confort urbanistic mulţumitor: străzi, parc, hotel, şcoli, spital, casă de cultură, fabrică de mobilă, fabrică de confecţii şi o importantă bază de producerea vinului şi a rachiului natural. Vânju Mare poartă blazonul vinului de Oreviţa, renumit în ţară şi în străinătate.

Pentru agrement, oraşul are în preajmă lunca Vânjului, pădurea cu mărgăritar, pădurea Fulga cu un bogat fond cinegetic. La numai 7 km se află pădurea Stârmina (rezervaţia naturală). Oraşul atrage vizitatori şi prin târgul său săptămânal, unde se strâng satele din jur cu produse naturale căutate şi de locuitori ai municipiului Drobeta Tr. Severin, drumul rutier dintre cele două oraşe fiind numai de 33 de km.

Cea mai importantă personalitate născută la Vânju Mare a fost Victor Gomoiu (1882-1960); celebru medic chirurg şi istoric al medicinii. În anii 1936-1958 a fost preşedinte al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinii, cu sediul la Paris.