ŞI AZI

Există în viaţă extrem de multe zile despre care, mai târziu, uneori şi la scurt timp după trecerea lor, nu mai poţi spune mare lucru, ba chiar le-ai uitat cu desăvârşire.

Din cei aproape 20 de ani de navetă la Severin, puţine zile mi le mai amintesc cu detalii; una însă, ce a întâlnirii cu Nichita Stănescu poartă în ea elemente vii, petrecute parcă ieri sau alaltăieri…

Întâlnirea avea loc la sala de lectură a Bibliotecii „I.G.Bibicescu”, unde totul respira atmosferă de lume a cărţii, de lecturi, de studiu. Am ajuns la timp, erau deja ocupate aproape toate locurile. După apariţia Poetului, mulţi care-l aşteptaseră pe-afară, au rămas în picioare. După o scurtă introducere Poetul a fost asaltat de întrebări, pentru că răspunsurile sale erau îndemnătoare prin insolit cum şi prin sinceritatea discursului. Îmi amintesc, o elevă l-a întrebat „Cum arată laboratorul dumneavoastră de creaţie?” Răspunsul lui Nichita a venit prompt: „Laboratorul meu! Dar ce, credeţi că eu am acasă eprubete, substanţe cu care scriu poezia?...”

La un moment dat am adresat şi eu o întrebare, cu un anume, recunosc, sens: „Eu nu cunosc poezia modernă. Mi-aţi putea recomanda un poet contemporan cu care să încep?”. Răspunsul a venit fără ezitare: „CU EMINESCU!”

Toată sala a izbucnit în aplauze, iar eu, şi azi, tot mai „citesc” răspunsul Poetului.

Constantin Juan