« INIMA ŞI LICEUL TRAIAN »

Pe data de 12 mai 1981 am fost anunţat de profesorul Ovidiu Vişan că a doua zi ne va vizita colegul său de facultate, marele poet Nichita Stănescu, care venea în oraşul nostru la iniţiativa poetei Ileana Roman şi, oficial, a Bibliotecii judeţene.


De la stanga spre dreapta, prof. Ovidiu Visan, prof. ing. Viorel Sahagia, poetul Nichita Stanescu, poeta Ileana Roman, 13 mai 1981

Am fost încântat de aceasta veste. Citisem şi eu din poeziile sale, ştiam că primise premii ale Uniunii Scriitorilor, Premiul Herder şi Premiul pentru tineri la Festivalul de Poezie de la Struga, cu poemul Quadriga.

Pe data de 13 mai la ora 10 l-am întâmpinat pe Nichita Stănescu însoţit de profesorul Vişan şi l-am invitat în cabinetul meu de director al Liceului Traian, la o cafea şi un pahar cu apă minerală. L-am întrebat dacă doreşte să-i prezint câte ceva din istoricul liceului nostru. A fost foarte încântat şi la încheierea expunerii mele m-a îmbrăţişat în stilul său caracteristic şi m-a sărutat spunând: „Ia uite, Ovidiule, ce director ai tu!”. Era impresionat şi de fiecare dată când auzea ceva nou  zicea: Inima şi Liceul Traian.

Am prezentat câţiva foşti elevi ai Liceului Traian care au devenit mari personalităţi ale ştiinţei, literaturii, culturii, artei: Gheorghe Ionescu Şişeşti, Petre Sergescu, Victor Gomoiu, Ştefan Odobleja, Ştefan Milcu, Şerban Cioculescu, Al. Dima, I.C.Chiţimia, Emil Manu, Gheorge D.Anghel,  Nicolae Bălţăţeanu, Ion Biberi, Ion Ioviţ Popescu, Geo Saizescu, Victor Daimaca şi alţii.

Am continuat să-i prezint sălile de clasă ale liceului, laboratoarele şi apoi parcul botanic al şcolii. Ne-am oprit la grupul statuar „Costescu şi elevul” situat în parcul liceului. Aici i-am prezentat în câteva cuvinte personalitatea lui Teodor Costescu, care a ctitorit peste 50 de şcoli în judeţul Mehedinţi, a condus Liceul Traian, a sprijinit elevii săraci şi silitori, a ctitorit Palatul Culturii din Turnu Severin. Iar Nichita repeta: Inima şi Liceul Traian, Inima şi profesorii, Inima şi elevii Liceului Traian.


In parcul Liceului Traian, in fata bustului lui Mihai Eminescu, de la s. la d. prof. ing. Viorel Sahagia, poetul N. Stanescu, prof. Ovidiu Visan si prof. V. Parvanescu in orasul Dr.Tr. Severin, 13 mai 1981


În continuare, ajungând la bustul lui Mihai Eminescu situat tot în parcul liceului, Nichita şi-a dus mâna la inimă şi a spus: Inima mea şi Eminescu. Am făcut o fotografie lângă bust şi apoi ne-am îndreptat spre sala în care elevii şi profesorii aşteptau unica întâlnire cu marele poet.

Înregistrarea acestei întâlniri nu se mai găseşte în arhivele liceului. Cineva a subtilizat-o, cine ştie până când! Oricum, cei care am fost acolo am rămas cu inima Poetului în inima noastră.

Prof. ing. Viorel Sahagia

Ultima actualizare ( Luni, 14 Septembrie 2009 14:45 )