DEBUTURI ŞI REBUTURI

Am reuşit să debutez aproape 400 de tineri

Marius Tupan : Tema din aceasta ediţie a festivalului ne priveste pe toţi, chiar dacă mulţi am depăşit momentele debutului şi rebutului. Eu unul sunt norocos că prin revista LUCEAFĂRUL am reuşit să debutez aproape 400 de tineri, mulţi din Severin, mulţi s-au pierdut în timp alţii au ajuns şefi, la Institutul cultural , la TV Cultural. Mulţi au continuat, sunt autori de cărţi. Egreu însă de urmărit evoluţia fiecăruia căci după '89 odata cu libertatea cuvântului explozia editurii şi a cărţilor nu mai conteneşte . Criticii de întâmpinare, precum ne obişnuiseră în fostul regim un Nicolae Manolescu, sau regretatul Laurenţiu Ulici nu mai sunt. Conducătorii de reviste trebuie să îşi asume starea debuturilor. Suntem aici câţiva , putem vorbi despre această asumare sau neasumare. Avem aici între noi pe distinsul scriitor DR Popescu , pe distinsul critic literar Valentin Taşcu , ar putea să ne spună cum au reuşit ei să întâmpine debuturile, cu au reuşit să impună nume. Îl invit pe Dl Gabriel Chifu să spună cum se descurcă el la revista RAMURI, cu debutanţii.



PROBLEMA NOASTRĂ SE RĂSFRÂNGE ŞI ASUPRA CITITORILOR

Gabriel Chifu: Astăzi cel maii uşor este să debutezi, dar lipsesc instanţele care să spună Da sau NU .

Mulţimea debutanţilor pare a fi o pădure fără cărări. Am încercat în aceşti ani la revista pe care o conduc să suplinim acele nume, de care vorbea Mariu Tupan care dintr-un motiv sau altul sau retras. Au trecut prea muţi ani după '89 şi Viaţa Literară pe care o priveam ca pe un vas - o entitate distinctă ,acum asităm la o lume de cioburi.Acel vas s-a fărâmiţat s-a spart şi lumea literară este formată din cioburi, din ce vreţi, o lume nouă minţită, care nu mai are coerenţă. Uniunea Scriitorilor acum după noile alegeri are datoria de a trece în prim plan fapte culturale valoroase, de a face din nou vizibilă literatura română, de a readuce literatura română acolo unde îi este locul, adică dintr-o margine unde se află în momentul de faţă să ocupe un loc central. Problema noastră se răsfrânge şi asupra cititorilor. Cititorul căruia ne adresăm prin cărţile noastre este absolut derutat şi confuz este ca un ins legat la ochi care mişună fără un cadru legal sau fără un cadru textual. În revistele literare se spune că se fac eforturi textuale , dar cine le mai citeşte?

Cei mai mulţi rătăcesc în puzderia altor publicaţii color. E greu , aşa în cercuri restrânse se mai respectă literatura, se pot urmări şi debuturile. La noi, în Craiova, sunt câteva nume noi, foarte bune, însă trebuie să îi cunoască şi alţii chiar aici, pentru că suntem mai mulţi, din mai multe zone ale ţării, vreau să vă interesaţi de Laurenţiu Cupşa pe care l-am publicat cu poezie , dar este formidabil ca prozator , aşa l-am descoperit ulterior şi i-am publicat pagini de proză. Este extrem de interesant , exterm de îndrăzneţ şi are doar 20 de ani. Părerea mea este că avem o litareatură tânără care nu se vede, între toate celelalte, este aidoma unei comori îngropate, este aidoma unei lumi subterame si datoria nostră este să o aducem la suprafaţă., la buna vedere.



TIMIŞOARA DESPĂRŢITĂ DE CLUJ, CLUJUL DE IAŞI, IAŞIUL DE BUCUREŞTI

Valetin Taşcu : Exact cu experienţa vieţii aş vrea să reâncep. Eram la Oradea la un festival şi o tânără ... cam la 40 de ani... arătoasă, îmi zâmbeşte şi întreabă :
-Domnul Taşcu?
-Da eu sunt.-Ştiti, dl Taşcu , destinele noastr s-au unit foarte strâns într-o problemă. Eu , curios, scormoneam în memoria afectivă.Am continuat aşa asă întreb, care e problema?
-Ştiţi, eu am scos un volum de versuri pe când aveam 18 ani şi dumneavostră aţi scris despre cartea mea.
-Nu mai ţin minte, am scris vreo 800 de cronici şi care e chestia ?
-Păi ,mi-aţi făcut praf volumul. Din cauza asta eu era să mă sinucid.Abia atunci m-am trezit, m-am speriat, ea a continuat însă...Dar mai bine m-am lăsat de poezie ...
-Foarte bine, am incercat eu să pun punct.
Ce era să spun ? Eu era un tip tânăr care îmi făceam meseria cu respect. Doamna era foarte arătoasă la 40 de ani, la 20 o fi fost şi mai şi. Dar eu mi-am făcut datoria de critic.Acum e altceva. Acum vreau să vorbesc din punctul de vedere al editorilor . Conduc editura CLUSIUM. La această editura au lucrat şi mai lucrează oameni generoşi îi cunoşteţi pe MIRCEA MUTHU , pe NICOLAE ROTARU şi pe mine , desigur. Am tipărit peste 600 de volume dintre care vreo 200 de poezie , şi din acestea peste 100 sunt debuturi.Aam publicat autori din diverse locuri de unde am primit manuscrise. Şi care e rezultatul ? Din acestea 100-120 dedebuturi am mizat pe unele ca fiind strălucitoare. Şi uite că nu sunt. ! Au progresat alte nume căroar nu le-am dat importanţă. De aici pot să trag o concluzie. cantitatea debuturileor este imensă.
Şi a cărţilor de poezie în general. Ştiţi cîte cărşi apar anual ? Apar peste 2000 de cărţi de versuri ..Eeste adevărat , românul s-a născut poet, totul este să îi dai pixul în mână. Eu am fost deseori membru în jurii la fel de fel de concursuri , festivaluri, destul de multe şi acolo am încercat să-mi fac datoria . Citesc mai toate volumele care apar pe piaţă şi constat că multe sunt bune, foarte puţine sunt foarte bune. Deci eu cred că debuturile acestea se supun unei legi. A harzardului. Şi nu doar debuturile . Numai prin hazard te mai citeşte cineva.

Azi nu se mai citeşte se zvoneşte. Zvonistica este baza nostră de promovare a valorilor. Rareori se nimereşte . Cei mai mulţi autori sunt neglijaţi critica este cea care poate salva. Şi eu sunt critic dar nu mai scriu ca înainte. Nu mai fac faţă. Se adună prea multe cărţi încât nu mai am putere nici să mă uit la ele. Ce avem de făcut ? noi nu avem un oficiu de critică cum se poartă în occident. Cum aveam şi noi când cărţile erau mai puţine, când ne smulgeam revista din mână.
Noi nu mai putem comunica între noi, suntem rupţi, despărţiţi, TIMIŞOARA E DESPRŢITĂ DE CLUJ, CLUJUL DE IAŞI, IAŞIUL DE BUCUREŞTI. Trăim într-un fel de feudalism literar, o economie închisă. Trăim izolaţi şi nimeni nu ne mai ia în seamă, mai ales din partea cealaltă.A lumii civilizate. Aici aş vrea să încercăm în lumea franceză, în lumea literar - engleză, sau în cea germană revistele de cultură se ocupă de lucruri fundamenatle de studii pentru cei consacraţi.Decei tineri se ocupă presa cotidiană. Apare cartea, apar recenzii, şi autorul respectiv este deja lansat, căţile i se cumpără. La noi nu se mai citesc nici scriitorii între ei. Nu se adună, sau dacă se adună, fac ceea ce eu numesc haită. Am să spun despre haita. Haita este un grup de lupi care se adună ca să se apere unuii pe alţii indeferent de valoare. În literatură cred însă că este preferabil să fii lup singuratic. Dacă ai valore, îţi apaţine ţie şi nu haitei. Lucrez la un eseu şi am să-l public curând.

AR TREBUI SĂ REÂNFIINŢĂM INSTITUŢIA ÎNVĂŢĂTORULUI ÎN LITERAURĂ

Varujan Vosganian : Simt nevouia să iau cuvântul după dl Taşcu. Se poate vorbi despre haită în mai multe tehnici. Să încep cu debuturile. Dacă ar fi să cometăm despre, de exemplu, când a debutat Tudor Arghezi, cu siguranţă că răspunsul ar fi descumpănitor. Nimeni nu ar putea să spună când a debutat Arghezi. A debutat la 47 de ani, dar nimeni nu poate să spună că Arghezi a debutat. Sunt cei care au scris multe volume de versuri, dar nu au debutat niciodată, pentru că debutul adevărat este întâlnirea cărţii şi a poetului, care se poate petrece sau nu se poate petrece niciodată. Eu cred că ar trebui să reînfiinţăm instituţia învăţătorului în literatuiră. Eu am avut învăţător pe Mircea Ciobanu. În România nu trăim o criză a scrisului sau a publicării , în urmă cu 30 de ani nu se scria mai puţină sau mai multă poezie. Dacă trăim o criză aceea e criza culturală. Actul de creaţie este un act de comunicare. Nu se scrie mai mult dar se tipăreşte mai mult... şi de citit se citeşte mai puţin. Asta e problema.

Ceea ce se scrie trece neobservat. scriitorul şi cititoprul trebuie să se folosească unul de celălalt. Nu există scriitori tineri. Un management al conceptelor şi un marketing al propriilor chestiuni , care este mult mai gresiv, care încearcă să ducă lucrurile mai mult decât unde trebuie să ajungă... Dacă vom reuşi prin Uniunea Scriitorilor, prin tot instrumentarul pe care îl avem la îndemână, de la reviste până lal edituri, să dăm scriitorilor şanşa de a fi egali, dar cu ei înşişi, cu talentul lor de a se exprima, atunci înseană că am reuşit ceva. Credeţi-mă că, dintre toţi oamenii de pe acest pământ scriitoul este cel mai puţin neajutorat el are, în el cele mai puţine resurse. SOCRATE a fost un debut rebut pentru cetatea greacă. Eminescu, pentru tot ceea ce însemna literatura saloanelor literare româneşti, unde se vorbea aşa de bine limba română încât toate dedicaţiile păreau a fi într-o greacă destul de duhovnicească, a fost un debut. NICHITA Stănescu, şi o să mă contraziceţi, a fost un rebut pentru toate festivalurile de poezie din perioada aceea, prinvicial apreciată de critică, şi tot aşa putem vorbi despre o istorie e rebuturilor, vorbind despre trecut. Despre acum, putem vorbi despre o comunicare. Viaţa e invadată de o comunicare nonliterară. Oricine are impresia că dimineaţa a descoperit Parisul şi îl lansează pe piaţă, aşa apare moda şi aşa apar cei care într-o formă sau alta scormonesc sau mai degrabă apostrofează că, vezi doamne nu am reuşit să sesizăm la momentul oportun la nu ştiu ce curent şi uite aşa se nasc tot felul de dezbateri. În fine, e de observat că literatura română cu toate debuturile şi rebuturile sale din ultimii 50 de ani nu este reprezentată în peisajul european decât de două sau de trei nume.

D.R. Popescu: Era mai multă atenţie faţă de scriitorii debutanţi. Cine era în juriu la Cartea Românească ? Era Eugen Simion şi Mircea Ciobanu . La festivalul LABIŞ erau personalităţi de la toate revistele din ţară. Ce nu intra în setul celor premiaţi, dar nominalizaţi, intra în atenţia revistelor literare. Bunăoară Aurel Dumnitraşcu şi alţii asemenea. Era o grijă a revistelor faţă de cei talentaţi chiar înainte de a debuta.

Erau cenacluri literare în toate judeţele. Aş recomanda pritenului meu Tupan experienţa revistei ASTRA, care, sub conducerea lui D. Drăgan avea o pagină pentru elevi, şi un concurs pentru elevi.

Revista ASTRA ajunsese la un tiraj care bătea suma tirajelor tuturor revistelor din Transilvania şi, la un moment dat suma tuturor revistelor literare din provincie. Astăzi nu prea mai văd reviste cu pagini, cu rubrici pentru tineret. Amintiţi-vă de ULICI care avea PRIMA VERBA la CONTEMPORANUL, nu cred că a rămas vreo carte de debut să nu treacă prin mâna lui, şi prin cronica lui dedicată începătorilor. ULICI, fie că se afla la festivalul de la Sighetul Marmaţiei, fie pe nu ştiu undem îi urmărea ani de zile pe debutanţi şi apoi îi lansa cum l-a lansat pe E.S. POP, un poet absolut remarcabil , un poet matur. Nu l-a lansat cu două zile mai devreme sau mai târziu. ULICI ştia care este balanţa valorificării tinerilor poeţi din ţară.

Există o selecţie şi o grijă pentru evoluţia ulterioară a debutanţilor. Pentru că debutul poate să fie excelent, dar dacă nu se confirmă în timp, rămâne un debut ratat.

DUMITRU DOMAN : Am citi recent volumul de debut, Băgău-l Ioamnei Bradea premiat de ROMÂNIA LITERARĂ, un volum pe care unii l-au taxat ca pornografie, deşi nu are nici o scenă de sex. În schim este deocheat ca limbaj. Eu zic că s-au întâmplat două chestii: unul ideologic şi al doilea privind limbajul. Cei care au scris acum romane deocheate nu au făcut decât să încerce o ruptură cu cenzura , care la unii a mai funcţionat 15 ani datorită ipocriziei. Însă toate romanele astea scrise de tinere obsedate de sex sunt unice. Încă un roman scris la fel de Ioana BRADEA nu are nici un chichirez. Dl. D.R. Popescu a scris un ciclu de romane şi putea să-l continue dar nu l-a mai continuat. E o formulă de început care trebuie depăşită , cum acum mulţi tineri au debutat nu zic imoral, ci ca o exhibiţie de limbaj. Şi tot dl D. R. Popescu vorbea despre o mai atentă grijă faţă de debuturi . Dl. Valentin Taşcu recunoaşte că nu mai poate face faţă , că sunt prea multe. Dar dacă fiecare revistă şi-ar lua rolul în serios, fiecare să aibă cel puţin un critic, atunci s-ar mai reduce din confuzii.

ASISTĂM LA O CONFUZIE A VALORILOR.



EUGEM MĂICĂNEANU : După 1990 iată că sunt 15 ani, asităm la o confuzie a valorilor. Este vorba de timp. Îmi amintesc ce spunea cândva Alexandru Piru despre condiţia tragică a timpului; spunea că timpul este un om bun care nu poate parcurge toată taina producţiilor literare. Şi atunci el trebuie să opereze. Eu sunt profesor şi aceată meserie mi-a oferit ocazia să observ că debuturile, până în 1989 ajungeau altfel pînă la consacrare. Un debut trebuie să găsească resurse pentru a continua, pentru a evolua, altfel nu rezistă... timpului. Revistele trebuie şi ele să privească riguror problme debuturilor, altfel asităm, cum spuneam , la o confuzie de valori. Sigur că ceea ce este valoare va ieşi la suprafaţă mai deveme sau mai târziu, timpul decide până la urmă, dar este păcat că nu ne facem datoria la timp.

Au rămas toate cuvintele nepotrivite.

Mihai Rogobete : Dacă trebuinţele nu-şi smintesc noima ireversibil omul pune mâna pe arme să deretice, pe condei să se apere şi pe mătură să scrie. O tulburare agresivă vrea să ne ia maul. Pentru că altă sintaxă înclină verbul care deunăzi sta drept, pune substantivul în acţiune şi numără câte şi pe cât pe adjective. Au rămas toate cuvintele nepotrivite. Unul dintre ele, frumosul s-a schimonosit şi mai şi, ca orice chelie de mărgăritar în tichie de academie. FIINDCĂ VINE DE LA ARMONIE. Căruia de s-a ales bules de sistemu-i, s-a bulit poezia ... Vestuista comandă socială a poeziei, de metaforă de a umple sita rară a cuvintelor omagiatoare unicului fel de agândi şi a simţi cedează celei umane de a simţi toate modalităţile de gândire amăgitoare, vanitate debutând în spornic duim de romancieri şi poeţi în colindă cu steaua. Ironie de veac sau rebut.

DEBUTURI LA PRIER ŞI AMFITRION

Ileana Roman : Sigur că revistele şi editurile trebuie să îşi asume responsabilităţi. Editurile sunt cele care au publicat puzderia de cărţi, în majoritate sub orice critică, iar revistele sunt cele care le-au confirmat, unii critici mai generoşi dând gir unor nume derizorii, în timp ce unii autori mai timizi sau fără proptele au trecut neobservaţi...

Noi cei din provincie stim, fiecare în arondul său, tot ce s-a publicat loco.Am scos la editura Prier aproape 100 de titluri din toate domeniile. Dacă aş fi întrebată ce aş vrea să reeditez, as răspunde, fără emfază : aproape toate. Nu pentru că aproape toate sunt bune şi foarte bune, cam 20 de titluri stau sigur pe primul raft, am tipărit însă şi cărţi slabe. Am publicat unii autori care scriu mai mult pentru sufletul lor frământat şi , dacă o carte salvează un om, încă e bine. Dar eu nu am încurajat mai departe astfel de autori, adică să se iluzioneze că vor urca mai departe pe podium.Alţii au şi premiat astfel de scriittori , ba unii au părtruns şi în Uniunea Scriitorilor. Aici e de discutat. Aici trebuie văzut cine a dat bilet de trecere, căci una e să debutezi pe cineva şi alta e să atribui consacrarea cu acte în regulă a celor flagrant în afara valorii.

Am fost şi sunt mai exigentă cu paginile revistei AMFITRION. Un volum poate rămâne văzut doar de familia autorului, de multe ori tirajele sunt confidenţiale, uneori cărţile nu circulă nici între noi scriitorii, pe când revista Amfitrion a ajuns şi în unele medii din Occident. Oricum sunt mai atentă cu debutanţii, există o bucurie specială când descoperi un talent şi atunci chiar merită să îl sprijini. În ultimul timp am descoperit câteva promosiuni printre liceeni, mai întâi Lavinia , apoi BOGDAN BOCŞE, pe care l-am publicat de mai multe ori. Tot elevă este şi Andreea Grindeanu, care debutează în acest număr cu o recenzie la cartea Pământul sub tălpile ei de Salman Rushdie. Un alt elev, Marius Ştefan Aldea vine din oraşul Motru.

Cât despre rebuturi eu nu cred în sintagma "rebut recuperabil". Ar fi asemenea unui tîmplar care încearcă să îndrepte cuie.